singurătate
română
Etimologie
Din singur + sufixul -ătate.
Pronunție
- AFI: /sin.gu.rə'ta.te/
Substantiv
| Declinarea substantivului singurătate | ||
| f. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | singurătate | singurătăți |
| Articulat | singurătatea | singurătățile |
| Genitiv-Dativ | singurătății | singurătăților |
| Vocativ | ' | ' |
- faptul de a fi singur; starea celui care trăiește singuratic; spec. izolare morală.
- loc retras pe unde oamenii nu umblă deloc sau trec foarte rar; loc pustiu, lipsit de oameni (și de animale); pustietate; p. ext. izolare.
- Era o singurătate totală.
Sinonime
- 1: izolare, solitudine
- 2: pustietate, (fig.) sihăstrie
Cuvinte derivate
Traduceri
stare a celui care trăiește sau se simte singur
|
|
Referințe
Acest articol este emis de la Wiktionary. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.