retorică
română
Etimologie
Din retoric.
Pronunție
- AFI: /reˈto.ri.kə/
Substantiv
| Declinarea substantivului retorică | ||
| f. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | retorică | retorice |
| Articulat | retorica | retoricele |
| Genitiv-Dativ | retoricei | retoricelor |
| Vocativ | retorico | retoricelor |
- arta de a vorbi frumos; arta de a convinge un auditoriu de justețea ideilor expuse printr-o argumentație bogată, riguroasă, pusă în valoare de un stil ales; ansamblul regulilor care ajută la însușirea acestei arte.
- (peior.) declamație emfatică, elocvență amplă și afectată.
Cuvinte derivate
Cuvinte compuse
Traduceri
Traduceri
Anagrame
Referințe
- DEX '98 via DEX online
Acest articol este emis de la Wiktionary. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.