recunoștință
română
Etimologie
Din verbul a (se) recunoaște + sufixul -ință (după franceză reconnaissance, italiană riconoscenza).
Pronunție
- AFI: /re.ku.noʃ'tin.ʦə/
Substantiv
| Declinarea substantivului recunoștință | ||
| f. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | recunoștință | recunoștințe |
| Articulat | recunoștința | recunoștințele |
| Genitiv-Dativ | recunoștinței | recunoștințelor |
| Vocativ | ' | ' |
- obligație morală pe care cineva o are față de cel care i-a făcut un bine; recunoaștere a unei binefaceri primite.
- Îi poartă o mare recunoștință.
- (înv.) recompensă pentru o binefacere.
Sinonime
- 1: (livr.) gratitudine, (înv. și pop.) mulțumită, (înv.) blagodarenie, cunoștință
Cuvinte derivate
Cuvinte apropiate
Traduceri
gratitudine
|
Referințe
Acest articol este emis de la Wiktionary. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.