cel

română

Etimologie

Din acel, acea (cu afereza lui a prin fonetică sintactică).

Pronunție

  • AFI: /ʧel/


Adjectiv

  1. (adj.dem.) (antepus) (pop.) (arată că ființa sau lucrul desemnate de substantivul pe care îl determină se află mai departe, în spațiu sau în timp, de vorbitor).
    Ia în brațe cea căldare.


Traduceri


Articol

  1. (precedă un adjectiv care determină un substantiv articulat sau un substantiv nume de persoană, nearticulat)
    Fruntea ta cea lată
    Ștefan cel Mare.
  2. (precedă un numeral ordinal sau cardinal)
    Cele trei fete
    Cel de-al treilea copac.
  3. (urmat de „mai” formează superlativul relativ)
    Cel mai bun
  4. (substantivează adjectivul pe care îl precedă)
    Cel bogat

Locuțiuni

Expresii

  • Cea (sau ceea) lume = lumea cealaltă; celălalt tărâm


Traduceri


Pronume

  1. (pron.dem.) (indică pe cineva sau ceva relativ depărtat, în spațiu sau timp, de vorbitor)
    Cel de dincolo

Expresii

  • (loc. subst.) Cel de sus = Dumnezeu
  • (pop.) Cel de pe comoară (sau cu coarne) = dracul.
  • (intră în formarea unui pronume relativ compus) Cel ce = care


Traduceri

Referințe




catalană

(català)

Etimologie

Etimologie lipsă. (Ajută)

Pronunție

Pronunție lipsă. (Modifică pagina)

Substantiv

cel

  1. rai
Acest articol este emis de la Wiktionary. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.