rechiziție

română

Etimologie

Din franceză réquisition, germană Requisition.

Pronunție

  • AFI: /re.ki'zi.ʦi.e/


Substantiv


Declinarea substantivului
rechiziție
f. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ rechiziție rechiziții
Articulat rechiziția rechizițiile
Genitiv-Dativ rechiziției rechizițiilor
Vocativ rechiziție rechizițiilor
  1. măsură excepțională prin care un organ al administrației de stat obligă pe cetățeni la cedarea temporară a unor bunuri mobile sau imobile (contra plată) pentru nevoile armatei sau ale statului.


Traduceri

Referințe

Acest articol este emis de la Wiktionary. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.