plean

română

Etimologie

Din slavă (veche) plĕn.

Pronunție

  • AFI: /ple̯an/


Substantiv


Declinarea substantivului
plean
n. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ plean pleanuri
Articulat pleanul pleanurile
Genitiv-Dativ pleanului pleanurilor
Vocativ pleanule pleanurilor
  1. (înv. și pop.) pradă (de război), captură; rechiziție.
  2. jaf.
  3. grup de prizonieri, ceată de oameni robiți.

Cuvinte derivate


Traduceri

Referințe

Acest articol este emis de la Wiktionary. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.