orno

italiană

(italiano)

Etimologie

Din latină ornus.

Pronunție

  • AFI: /'orno/


Substantiv

orno m., orni pl.

  1. urm, mojdrean, frasin-de-munte

Sinonime

Cuvinte apropiate

Referințe




latină

(Latina)

Etimologie

Etimologie lipsă. (Ajută)

Pronunție

  • AFI: /ˈoːr.noː/


Verb

ōrnō (infinitivul prezent ōrnāre, perfectul activ ōrnāvī, supinul ōrnātum)

  1. a echipa (cu), a utila (cu); a pregăti
    Ornare fugam.
  2. a orna, a înfrumuseța, a decora, a împodobi
    Ornatus esses ex virtibus.
  3. (fig.) a lăuda, a glorifica, a preamări

Cuvinte derivate

  • ōrnāmentārius
  • ōrnāmentum
  • ōrnātē
  • ōrnātiō
  • ōrnātor
  • ōrnātrix
  • ōrnātulus
  • ōrnātūra
  • ōrnātus
  • subōrnō
Acest articol este emis de la Wiktionary. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.