opune

Etimologie

Din latină opponere. Confer franceză opposer (după pune).

Pronunție

• AFI: /o'pu.ne/

Verb

1. (v.tranz.) a pune în fața cuiva sau a ceva, ca împotrivire, un lucru, un argument etc.
2. (v.refl.) a se împotrivi (rezistând sau făcând uz de forță), a pune piedici, a ține piept; a zădărnici.

   Se opune interese antagonice.

3. (v.tranz.) a pune față în față două sau mai multe ființe sau lucruri pentru a scoate în evidență, prin comparație, deosebirile dintre ele.

   Tendințe care se opune.

4. (v.refl.) (despre unghiuri) a fi așezat, într-o figură geometrică, în fața altui unghi sau în fața uneia dintre laturi; (despre laturi) a fi așezat în fața altei laturi sau în fața unuia dintre unghiuri.