nobilime

română

Etimologie

Din nobil + sufixul -ime.

Pronunție

  • AFI: /no.bi'li.me/


Substantiv


Declinarea substantivului
nobilime
f. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ nobilime invariabil
Articulat nobilimea invariabil
Genitiv-Dativ nobilimii invariabil
Vocativ nobilime invariabil
  1. (în unele țări, și în epoca modernă) categorie socială cuprinzând (în societatea medievală) pe posesorii de feude și de titluri ereditare sau pe foștii feudali și pe descendenții lor, care au păstrat unele privilegii de castă; aristocrație, noblețe.
  2. nobilii dintr-o epocă, dintr-o regiune, dintr-o localitate.
  3. (rar) noblețe.


Traduceri

Referințe

Acest articol este emis de la Wiktionary. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.