logofăt
română
Etimologie
Din neogreacă λογοθέτης (logothétis).
Pronunție
- AFI: /lo.go'fət/
Substantiv
| Declinarea substantivului logofăt | ||
| m. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | logofăt | logofeți |
| Articulat | logofătul | logofeții |
| Genitiv-Dativ | logofătului | logofeților |
| Vocativ | logofătule | logofeților |
- (în evul mediu, în țara românească și în moldova) titlu de mare dregător în ierarhia boierilor români, membru al sfatului domnesc; persoană care deținea acest titlu.
- șeful cancelariei domnești.
- (înv.) secretar, scriitor într-o cancelarie; grămătic, diac, pisar, copist.
- vătaf (la o moșie boierească).
Cuvinte derivate
Cuvinte compuse
- mare logofăt
- logofăt al doilea
- logofăt al treilea
- logofăt de obiceiuri
- logofăt de taină, logofăt domnesc
- logofăt de vistierie
Traduceri
Traduceri
Referințe
- DEX '98 via DEX online
Acest articol este emis de la Wiktionary. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.