intenție

română

Din franceză intention < latină intentio, intentionis.

Declinarea substantivului intenție
f.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	intenție	intenții
Articulat	intenția	intențiile
Genitiv-Dativ	intenției	intențiilor
Vocativ	intenție	intențiilor

dorință, gând de a face, de a întreprinde ceva; proiect, plan.
(jur.) atitudine psihică a unei persoane care își dă seama de caracterul ilicit al faptei sale, prevăzându-i și dorindu-i sau acceptându-i efectele.

(loc.adv.) Cu intenție = intenționat, înadins.
Fără intenție = involuntar, fără să vrea.
(loc.conj.) Cu intenția să... (sau, #loc.prep.#, cu intenția de a... ) = cu gândul, în dorința de a...

A face cuiva proces de intenție = a învinui pe cineva de gânduri pe care nu le-a avut
A avea intenții serioase (cu)... = a) a fi decis să realizeze ceea ce și-a propus; b) a fi decis să contracteze o căsătorie

Acest articol este emis de la Wiktionary. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.