finețe

română

Etimologie

Din franceză finesse.

Pronunție

  • AFI: /fi'ne.ʦe/


Substantiv


Declinarea substantivului
finețe
f. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ finețe finețuri
Articulat finețea finețurile
Genitiv-Dativ fineții finețurilor
Vocativ finețe finețurilor
  1. însușire a ceea ce este fin, delicat, plăcut la aspect, foarte subțire sau de foarte bună calitate.
  2. raportul dintre lungimea unui fir textil și greutatea lui, care indică finețea firului respectiv.
  3. cantitatea de metal prețios dintr-un aliaj, care exprimă finețea aliajului.
  4. (fig.) subtilitate, ingeniozitate.
  5. (la pl.; peior.) rafinament.


Traduceri

Anagrame

Referințe

Acest articol este emis de la Wiktionary. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.