diacon

română

Etimologie

Din greacă διάκονος (diákonos) (Murnu), în parte prin intermediul slavă (veche) dijakonŭ (Vasmer, Gr., 52).

Pronunție

  • AFI: /diˈa.kon/


Substantiv


Declinarea substantivului
diacon
m. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ diacon diaconi
Articulat diaconul diaconii
Genitiv-Dativ diaconului diaconilor
Vocativ diaconule diaconilor
  1. membru al clerului aflat pe prima treaptă a ierarhiei preoțești.

Cuvinte derivate


Traduceri

Anagrame

Referințe

Acest articol este emis de la Wiktionary. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.