deer

Etimologie

Din engleza medie deere, dere, der, dier, deor („animal mic”), care provine din engleza veche dēor, dīor („bestie, fiară, animal sălbatic”) < proto-germanică *deuzą („animal”).

Înrudit cu scoțiană joasă dere, deir, friziană (de nord) dier, friziană (de vest) dier, neerlandeză dier, germană de jos Deer, Deert, germană Tier, suedeză djur și islandeză dýr.

Confer și albaneză dash („berbec”), lituaniană daũsos („cer, aer”), dùsti („a suspina”), rusă душа (dušá, „răsuflare, suflu, spirit”) și sanscrită ध्वंसति (dhvaṃsati).

Pronunție

• AFI: /dɪə(r)/ (Anglia)
• AFI: /diɚ/ (SUA)

Substantiv

deer, pl. deer sau deers

1. (ieșit din uz) bestie, fiară
2. (înv., mai ales în fraza small deer) orice animal mic; (spec.) mamifer
3. (zool.) cerb, căprioară

   I wrecked my car after a deer ran across the road.

4. (p.ext.) carnea acestui animal

   Oh, I've never had deer before.

Vezi și

• buck, stag
• doe
• fawn
• hart
• venison

Anagrame

• dere, de re
• dree
• rede
• reed, Reed

Referințe

• Dictionary.com
• Wiktionary