condicuță

română

Etimologie

Din condică + sufixul -uță.

Pronunție

  • AFI: /kon.di'ku.ʦə/


Substantiv


Declinarea substantivului
condicuță
f. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ condicuță condicuțe
Articulat condicuța condicuțele
Genitiv-Dativ condicuței condicuțelor
Vocativ condicuță condicuțelor
  1. diminutiv al lui condică.
  2. (în trecut) carnet destinat personalului casnic, în care se nota identitatea purtătorului casnic, în care se nota identitatea purtătorului, locurile unde a fost angajat etc.
  3. (în trecut) legitimație a femeilor prostituate profesioniste, unde erau înregistrate vizele medicale de control împotriva bolilor venerice.


Traduceri

Anagrame

Referințe

Acest articol este emis de la Wiktionary. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.