cinge

română

Etimologie

Din latină cĩngĕre (Pușcariu 821; Candrea-Dens., 352; REW 1924; DAR); confer italiană (in)cingere, provensală (en)cenher, franceză (en)ceindre, spaniolă ceñir, catalană cenyir, portugheză cingir; confer și chingă.

În română este cuvânt învechit, astăzi înlocuit de variante, care în general se explică pornindu-se de la latină incĩngĕre, confer portugheză incingir, dar care ar putea fi și compunere internă a română. Uneori se confundă cu încinge „a înfierbânta”.

Pronunție

AFI: /'ʧin.ʤe/

Verb

Conjugarea verbului cinge
Infinitiv	a cinge
Indicativ prezent pers. 1 sg.	cing
Conjunctiv prezent pers. 3 sg.	să cingă
Participiu	cins
Conjugare	III

(v.tranz.) (înv.) a încinge, a înfășura.
(înv.) a înconjura, a străjui.

Sinonime

1: încinge, înfășura

Cuvinte derivate

cingătoare, încingătoare
cingere
cins
descinge
încinsătură

Traduceri

a încinge

Vedeți traduceri pentru a încinge sau a înfășura.

Referințe

DEX online

Acest articol este emis de la Wiktionary. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.