cin
română
Etimologie
Din slavă (veche) cinŭ.
Pronunție
- AFI: /ʧin/
Substantiv
| Declinarea substantivului cin | ||
| n. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | cin | cinuri |
| Articulat | cinul | cinurile |
| Genitiv-Dativ | cinului | cinurilor |
| Vocativ | cinule | cinurilor |
- (înv.) (în societatea medievală) poziție socială înaltă.
- stare socială.
- ordin preoțesc sau călugăresc; tagmă.
Traduceri
Traduceri
Etimologie
Din sârbo-croată čun.
Substantiv
| Declinarea substantivului cin | ||
| n. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | cin | cinuri |
| Articulat | cinul | cinurile |
| Genitiv-Dativ | cinului | cinurilor |
| Vocativ | cinule | cinurilor |
- (înv. și reg.) luntre mică (pescărească).
Traduceri
Traduceri
Referințe
- DEX '98 via DEX online
Acest articol este emis de la Wiktionary. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.