brăcinar

română

Etimologie

Din brăcină (regionalism pentru „cingătoare” < latină) + sufixul -ar.

Pronunție

  • AFI: /brə.ʧi'nar/


Substantiv


Declinarea substantivului
brăcinar
n. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ brăcinar brăcinare
Articulat brăcinarul brăcinarele
Genitiv-Dativ brăcinarului brăcinarelor
Vocativ brăcinarule brăcinarelor
  1. șiret, sfoară sau curea cu care se strâng în jurul mijlocului izmenele, ițarii etc.; brâneț.
  2. vergea de oțel care leagă coarnele plugului, pentru a le întări.


Traduceri

Referințe

Acest articol este emis de la Wiktionary. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.