întorsătură

română

Etimologie

Din întors + sufixul -ătură.

Pronunție

  • AFI: /ɨn.tor.sə'tu.rə/


Substantiv


Declinarea substantivului
întorsătură
f. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ întorsătură întorsături
Articulat întorsătura întorsăturile
Genitiv-Dativ întorsăturii întorsăturilor
Vocativ întorsătură întorsăturilor
  1. cotitură, curbă (a unui drum, a unei ape); întorsură, cot.
  2. (fig.) schimbare esențială în mersul, în dezvoltarea unei întâmplări; curs nou, înfățișare nouă.
  3. (fig.) (rar) întorsură.
  4. (fig.) fel de a așeza cuvintele, propozițiile într-o frază.


Traduceri

Referințe

Acest articol este emis de la Wiktionary. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.