îndemânare

română

Etimologie

Din a (se) îndemâna.

Pronunție

  • AFI: /ɨn.de.mɨ'na.re/


Substantiv


Declinarea substantivului
îndemânare
f. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ îndemânare îndemânări
Articulat îndemânarea îndemânările
Genitiv-Dativ îndemânării îndemânărilor
Vocativ îndemânare îndemânărilor
  1. ușurința de a face un lucru ca urmare a unei bune deprinderi sau a unei înclinații; iscusință, abilitate, pricepere, dibăcie.

Cuvinte derivate


Traduceri

Referințe

Acest articol este emis de la Wiktionary. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.