împăra

Vezi și : împără

română

Etimologie

Din latină impālāre, din impālō < pālus („par”).

Confer aromână mpar, mpãrari, italiană impalare, catalană empalar, portugheză empalar și spaniolă empalar.

Pronunție

  • AFI: /ɨm.pəˈra/


Verb


Conjugarea verbului
împăra
Infinitiv a împăra
Indicativ prezent
pers. 1 sg.		 împărez
Conjunctiv prezent
pers. 3 sg.		 să împăreze
Participiu împărat
Conjugare I
  1. (v.tranz.) (înv.) a pune în țeapă.
  2. a aduce ceva la cunoștința tuturor printr-un semn înfipt în vârful unui proțap.
  3. (reg.) a înfige pari sau haraci la vie; a hărăci, a părui (o vie).
  4. (reg.) a împunge cu un ac gros.

Sinonime

Cuvinte derivate

  • împărare

Cuvinte apropiate


Traduceri

Etimologie

Din împăra.

Verb

  1. forma de persoana a III-a singular la imperfect pentru împăra.

Referințe

Acest articol este emis de la Wiktionary. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.