Corneliu Mănescu

Corneliu Mănescu
Date personale
Născut
Ploiești, România
Decedat (84 de ani)[1][2]
București, România[3]
Căsătorit cuDoina Dobrescu
CopiiAlexandra
Cetățenie România
Ocupațiepolitician
diplomat
jurnalist
Limbi vorbitelimba română
Ambasador al României în Franța
În funcție
 – 
Deputat în Marea Adunare Națională
În funcție
 – 
CircumscripțiaMoreni
În funcție
 – 
CircumscripțiaVălenii de Munte
În funcție
 – 
CircumscripțiaBăicoi
Membru al Comitetului Central al Partidului Comunist Român
În funcție
 – 
Ministru al Afacerilor Externe
În funcție
 – 
Precedat deAvram Bunaciu
Succedat deGeorge Macovescu
Ambasador al României în Ungaria
În funcție
 – 
Senator al României
PremiiOrdinul Steaua Republicii Populare Române clasa a II-a[*]​ ()
Ordinul Muncii clasa I[*]​ ()
Partid politicFSN (–)
PCR (–)
Consiliul Provizoriu de Uniune Națională 
Alma materUniversitatea din București
Universitatea Serală de Marxism-Leninism[*]​
Semnatar al „scrisorii celor șase”

Corneliu Mănescu (n. , Ploiești, România – d. , București, România)[4] a fost un om politic român, care a fost, printre altele, ministru de externe al României.

Educație

Și-a terminat educația primară la Ploiești, urmând apoi, între 1936-1940, cursurile de drept și științe economice ale universității din București. În timpul studenției, a început să contribuie prin articole la diverse publicații de stânga. Ca jurnalist, s-a interesat mai ales de relații internaționale.

În 1944 lucra la Institutul de Statistică, considerat un adevărat „focar comunist” (aici lucrau și alți comuniști, ca Nicolae Betea, Anton Rațiu, Mihai Levente, Ștefan Popescu și alții.)[5]

Carieră

Mănescu a fost membru al Partidului Comunist Român din 1936. După 23 august 1944, Mănescu a avut funcții în Partidul Comunist și în instituțiile de stat. A fost adjunct al ministrului Apărării Naționale, cu gradul de locotenent-colonel (1948-1955), comandant al Casei Centrale a Armatei (1952) și șef al Direcției Superioare Politice a Armatei (1959). A fost înaintat pe 2 octombrie 1952 la gradul de general-maior (cu o stea).[6] Între 1955 și 1960 a fost vicepreședinte al Comitetului de Stat al Planificării.

În 1960, Corneliu Mănescu a devenit director al departamentului politic din cadrul Ministerului Afacerilor Externe. La 10 octombrie 1960 este numit ambasador în Ungaria (până la 30 mai 1961), după care devine ministru de externe (1961-1972), vicepreședinte al Frontului Unității Socialiste, președinte al Grupului Interparlamentar Român, ambasador în Franța (1977-1982).

În martie 1961, Mănescu era membru al cabinetului ca ministru de externe. A fost confirmat în funcție de Marea Adunare Națională. În acel moment era la cel de al doilea mandat legislativ.

Mănescu a fost cel care a condus delegațiile române la toate sesiunile Adunării Generale a Națiunilor Unite, începând cu cea de-a 16-a sesiune din 1961. A fost șef al delegației române din 1962, la comitetul celor 18 națiuni însărcinat cu dezarmarea și la alte conferințe internaționale.

La 19 septembrie 1967 a fost ales președinte al celei de-a XXII-a sesiuni a Adunării Generale a ONU; a fost prima dată când un reprezentant al unei țări socialiste era ales în această funcție. A deținut funcția până la data de 23 septembrie 1968[7]

Cel de-al IX-lea congres al PCR din 1965 l-a ales membru al Comitetului Central. A fost membru al CC al PCR (1965-1980).

În 1989 a fost unul din semnatarii „scrisorii celor șase” în care unii dintre foștii lideri comuniști îl criticau pe Nicolae Ceaușescu. În timpul revoluției române din 1989 atât la Timișoara[8], cât și la București s-a vorbit despre el ca despre un posibil succesor al lui Ceaușescu. La 22 decembrie 1989 a devenit membru în Consiliul Frontului Salvării Naționale.

Familia

S-a căsătorit în 1950 cu Doina Dobrescu, căreia Mănescu îi plăcea să-i spună „Dana”. Câteva luni mai târziu se năștea fiica lor, Alexandra.

Distincții

  • Ordinul „23 August” clasa a IV-a (12 august 1959) „pentru contribuție activă la întărirea regimului democrat-popular”[9]
  • Medalia „40 de ani de la înființarea Partidului Comunist din Romînia” (6 mai 1961) „pentru merite în activitatea de partid și întărirea regimului democrat-popular”[10]
  • Ordinul „Steaua Republicii Populare Romîne” clasa a II-a (18 august 1964) „pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului, cu prilejul celei de a XX-a aniversări a eliberării patriei”[11]
  • Ordinul „Tudor Vladimirescu” clasa a II-a (30 aprilie 1966) „cu prilejul celei de-a 45-a aniversări de la înființarea Partidului Partidului Comunist din România, pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului”[12]
  • Ordinul „Steaua Republicii Socialiste România” clasa I (4 mai 1971) „cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român, [...] pentru activitate îndelungată în mișcarea muncitorească și merite deosebite în opera de construire a socialismului”[13]

Referințe

  1. ↑ „Corneliu Mănescu”, Gemeinsame Normdatei, accesat în
  2. ↑ Corneliu Mănescu, Filmportal.de, accesat în
  3. ↑ „Corneliu Mănescu”, Gemeinsame Normdatei, accesat în
  4. ↑ ro Membrii CC al PCR
  5. ↑ Revista 22
  6. ↑ Decretul Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Române nr. 362 din 1 octombrie 1952 pentru înaintarea în grad a unor ofițeri generali și ofițeri superiori, publicat în Buletinul Oficial al Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Române, anul I, nr. 3, 6 octombrie 1952, pp. 58–59.
  7. ↑ „Index of /”. Arhivat din original la . Accesat în .
  8. ↑ Marilena Viorica Țariuc, Frontul Democratic Român, în: Lorin Fortuna (coordonator), Rolul Frontului Democratic Român în cadrul revoluției române din decembrie 1989, editura Artpress, Timișoara, 2007, ISBN 978-973-108-040-6, p. 40
  9. ↑ Decretul Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne nr. 308 din 12 august 1959 privind conferirea unor titluri, ordine și medalii, publicat în Buletinul Oficial al Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne, anul VIII, nr. 25, 17 septembrie 1959, p. 192.
  10. ↑ Decretul Consiliului de Stat al Republicii Populare Romîne nr. 120 din 6 mai 1961 pentru conferirea medaliei „40 de ani de la înființarea Partidului Comunist din Romînia”, publicat în Buletinul Oficial al Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne, anul X, nr. 30, 31 decembrie 1961, p. 415.
  11. ↑ Decretul Consiliului de Stat al Republicii Populare Romîne nr. 509 din 18 august 1964 pentru conferirea unor ordine ale Republicii Populare Romîne, publicat în Buletinul Oficial al Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne, anul XIII, nr. 12, 27 august 1964, p. 91.
  12. ↑ Decretul Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România nr. 339 din 30 aprilie 1966 pentru conferirea ordinului „Tudor Vladimirescu”, publicat în Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România, anul II, nr. 25, Partea I, 18 mai 1966, p. 158.
  13. ↑ Decretul Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România nr. 157 din 4 mai 1971 privind conferirea unor ordine ale Republicii Socialiste România, publicat în Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România, anul VII, nr. 96, Partea I, vineri 6 august 1971, p. 622.

Legături externe


Predecesor:
Avram Bunaciu		 Ministrul Afacerilor Externe
21 martie 1961 — 22 octombrie 1972		 Succesor:
George Macovescu


Acest articol este emis de la Wikipedia. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.