Sezonul de Formula 1 din 1961

Sezonul de Formula 1 din 1961 a fost cel de-al 15-lea sezon al curselor auto de Formula 1 FIA. A inclus cea de-a 12-a ediție a Campionatului Mondial al Piloților,[1] și a 4-a ediție a Cupei Internaționale pentru Constructorii de F1.[2] Sezonul a fost disputat pe parcursul a opt curse, începând cu Marele Premiu al Principatului Monaco pe 14 mai și terminându-se cu Marele Premiu al Statelor Unite pe 8 octombrie. În 1961 s-au desfășurat și multe alte curse care nu au făcut parte din campionat.

Campionul la Piloți
Sezonul de Formula 1 din 1961
← Sezonul anterior Sezonul următor →
Durată	14 mai - 8 octombrie
Nr. curse	8
Nr. piloți	53
Nr. echipe	35

Phil Hill (Primul titlu)
Campionul la Constructori

Ferrari (Primul titlu)

Primul an al formulei de 1,5 litri a fost dominat de o echipă Ferrari bine pregătită – sezonul 1961 a fost pentru prima dată când italienii au construit o mașină cu motor central, legendarul 156 „Sharknose” – împotriva antipatiei șefului echipei, Enzo Ferrari, față de mașinile cu motor central și credința lui de modă veche precum că mașinile cu motor central au fost construite de oameni care nu aveau destui cai putere. Doar Stirling Moss, într-un Lotus învechit, a reușit să-i învingă pe Ferrari pe două piste unde abilitățile sale au compensat avantajul de putere al Scuderiei. Innes Ireland a câștigat și el o cursă, Marele Premiu al Statelor Unite, după ce Ferrari nu a intrat în cursă. Giancarlo Baghetti, într-un Ferrari privat, a câștigat Marele Premiu al Franței la debutul său în campionat, singurul pilot care a făcut acest lucru, în afară de Nino Farina, câștigătorul primei curse din Campionatul Mondial de Formula 1, în 1950. Baghetti câștigase, de asemenea, singurele sale două curse anterioare de Formula 1, evenimentele non-campionat de la Siracuza și Napoli, dar cursa franceză a fost singura sa victorie în Campionatul Mondial. Lupta pentru campionat dintre piloții de frunte ai Ferrari, Phil Hill și Wolfgang von Trips, s-a încheiat într-o tragedie când von Trips s-a ciocnit cu Jim Clark la Monza, ucigându-l pe von Trips și alți 14 spectatori. Hill a câștigat campionatul, primul pilot american care a făcut acest lucru.[3] Indianapolis 500, o cursă care s-a desfășurat cu reguli complet diferite față de un Grand Prix și nu avea aproape nimic de-a face cu cursele auto în stil european, a fost scoasă din campionat.

Numărul de puncte acordate unui câștigător al cursei a fost crescut la nouă pentru Campionatul Mondial al Piloților, păstrându-se acest sistem de punctaj până la modificarea acestuia în 1991. Sezonul 1961 a fost primul care a prezentat doar un singur furnizor de anvelope, deoarece Firestone a decis să se retragă din sport după unsprezece sezoane.

Pe lângă von Trips, alți doi piloți au murit în acest sezon: britanicul Shane Summers în timpul evenimentului Silver City Trophy de la Brands Hatch și italianul Giulio Cabianca în timpul unui test de la Autodromul Modena.

Piloții și echipele înscrise în campionat

Următorii piloți și constructori au participat în Campionatul Mondial al Piloților din 1961 și în Cupa Internațională a Constructorilor de F1 din 1961. Toate echipele au concurat cu pneurile furnizate de Dunlop.

Imagine	Concurent	Constructor	Motor	Șasiu	Piloți
Imagine	Concurent	Constructor	Motor	Șasiu	Numele pilotului	Etape
	Owen Racing Organisation	BRM	Climax FPF 1,5 L4	P48/57	Tony Brooks	Toate
	Owen Racing Organisation	BRM	Climax FPF 1,5 L4	P48/57	Graham Hill	Toate
	Cooper Car Company	Cooper	Climax FPF 1,5 L4 Climax FWMV 1,5 L4	T55 T58	Jack Brabham	Toate
	Cooper Car Company	Cooper	Climax FPF 1,5 L4 Climax FWMV 1,5 L4	T55 T58	Bruce McLaren	Toate
	Isobele de Tomaso	De Tomaso	Alfa Romeo Giulietta 1,5 L4	F1	Roberto Bussinello	7
	Equipe Nationale Belge	Emeryson[lower-alpha 1]	Maserati Tipo 6 1,5 L4	61	Olivier Gendebien	1
			Maserati Tipo 6 1,5 L4		Lucien Bianchi	1
			Climax FPF 1,5 L4		André Pilette	7
	R.R.C. Walker Racing Team	Ferguson[lower-alpha 1]	Climax FPF 1,5 L4	P99	Jack Fairman	5
	R.R.C. Walker Racing Team	Ferguson[lower-alpha 1]	Climax FPF 1,5 L4	P99	Stirling Moss	5
	Scuderia Ferrari SpA SEFAC	Ferrari	Ferrari 178 1,5 V6 Ferrari 188 1,5 V6	156	Richie Ginther	1–7
					Phil Hill	1–7
					Wolfgang von Trips	1–7
					Olivier Gendebien	3
					Willy Mairesse	6
					Ricardo Rodríguez	7
	Gilby Engineering	Gilby	Climax FPF 1,5 L4	61	Keith Greene	5
	J.B. Naylor	JBW	Climax FPF 1,5 L4	Type 2	Brian Naylor	7
	Team Lotus	Lotus	Climax FPF 1,5 L4	21 18 18/21	Jim Clark	Toate
					Innes Ireland	1, 3–8
					Trevor Taylor	2
					Willy Mairesse	4
	Porsche System Engineering	Porsche	Porsche 547/3 1,5 F4	787 718/2	Jo Bonnier	Toate
					Dan Gurney	Toate
					Hans Herrmann	1, 6

Echipele private care nu și-au construit propriul șasiu și au folosit șasiurile constructorilor existenți sunt arătate mai jos.

Concurent	Constructor afiliat	Motor	Șasiu	Piloți
Concurent	Constructor afiliat	Motor	Șasiu	Numele pilotului	Etape
Scuderia Colonia	Lotus	Climax FPF 1,5 L4	18	Michael May	1, 4, 6
Scuderia Colonia	Lotus	Climax FPF 1,5 L4	18	Wolfgang Seidel	3, 5–7
Equipe Nationale Belge	Lotus	Climax FPF 1,5 L4	18	Lucien Bianchi	1
Equipe Nationale Belge	Lotus	Climax FPF 1,5 L4	18	Willy Mairesse	3
Camoradi International	Cooper	Climax FPF 1,5 L4	T53	Masten Gregory	1–5
	Cooper		T53	Ian Burgess	6
	Lotus		18	Ian Burgess	2–5
R.R.C. Walker Racing Team	Lotus	Climax FPF 1,5 L4	18 18/21 21	Stirling Moss	Toate
Yeoman Credit Racing Team	Cooper	Climax FPF 1,5 L4	T53	John Surtees	Toate
Yeoman Credit Racing Team	Cooper	Climax FPF 1,5 L4	T53	Roy Salvadori	4-8
UDT Laystall Racing Team	Lotus	Climax FPF 1,5 L4	18 18/21	Cliff Allison	1, 3
				Henry Taylor	1, 3–5, 7
				Lucien Bianchi	4–5
				Juan Manuel Bordeu	4
				Masten Gregory	7–8
				Olivier Gendebien	8
Scuderia Serenissima	Cooper	Maserati Tipo 6 1,5 L4	T51	Maurice Trintignant	1, 3–4, 6–7
	De Tomaso	OSCA 372 1,5 L4	F1	Giorgio Scarlatti	4
	De Tomaso	Alfa Romeo Giulietta 1,5 L4	F1	Nino Vaccarella	7
Ecurie Maarsbergen	Porsche	Porsche 547/3 1,5 F4	718	Carel Godin de Beaufort	2–7
Ecurie Maarsbergen	Porsche	Porsche 547/3 1,5 F4	718	Hans Herrmann	2
H&L Motors	Cooper	Climax FPF 1,5 L4	T53	Jackie Lewis	3–7
Tony Marsh	Lotus	Climax FPF 1,5 L4	18	Tony Marsh	3, 5–6
Scuderia Centro Sud	Cooper	Maserati Tipo 6 1,5 L4	T53 T51	Lorenzo Bandini	3, 5–7
Scuderia Centro Sud	Cooper	Maserati Tipo 6 1,5 L4	T53 T51	Massimo Natili	5, 7
Bernard Collomb	Cooper	Climax FPF 1,5 L4	T53	Bernard Collomb	4, 6
Tim Parnell	Lotus	Climax FPF 1,5 L4	18	Tim Parnell	5, 7
Gerry Ashmore	Lotus	Climax FPF 1,5 L4	18	Gerry Ashmore	5–7
Louise Bryden-Brown[4]	Lotus	Climax FPF 1,5 L4	18	Tony Maggs	5–6
FISA	Ferrari	Ferrari 178 1,5 V6	156	Giancarlo Baghetti	4
Scuderia Sant'Ambroeus	Ferrari	Ferrari 178 1,5 V6	156	Giancarlo Baghetti	5, 7
Fred Tuck Cars	Cooper	Climax FPF 1,5 L4	T45	Jack Fairman	7
Scuderia Serenissima	De Tomaso	OSCA 372 1,5 L4	F1	Giorgio Scarlatti	4
Scuderia Serenissima	De Tomaso	Alfa Romeo Giulietta 1,5 L4	F1	Nino Vaccarella	7
Scuderia Settecolli	De Tomaso	OSCA 372 1,5 L4	F1	Roberto Lippi	7
Pescara Racing Team	Cooper	Maserati Tipo 6 1,5 L4	T45	Renato Pirocchi	7
Gaetano Starrabba	Lotus	Maserati Tipo 6 1,5 L4	18	Gaetano Starrabba	7
Hap Sharp	Cooper	Climax FPF 1,5 L4	T53	Hap Sharp	8
John M. Wyatt III	Cooper	Climax FPF 1,5 L4	T53	Roger Penske	8
J. Wheeler Autosport	Lotus	Climax FPF 1,5 L4	18/21	Peter Ryan	8
Jim Hall	Lotus	Climax FPF 1,5 L4	18	Jim Hall	8
J. Frank Harrison	Lotus	Climax FPF 1,5 L4	18	Lloyd Ruby	8
Momo Corporation	Cooper	Climax FPF 1,5 L4	T53	Walt Hansgen	8

Calendar

Următoarele opt Mari Premii au avut loc în 1961.

1.	2.	3.	4.
Marele Premiu al Principatului Monaco 14 mai	Marele Premiu al Țărilor de Jos 22 mai	Marele Premiu al Belgiei 18 iunie	Marele Premiu al Franței 2 iulie
Monaco (S)	Zandvoort (P)	Spa-Francorchamps (S)	Reims-Gueux (S)
5.	6.	7.	8.
Marele Premiu al Marii Britanii 15 iulie	Marele Premiu al Germaniei 6 august	Marele Premiu al Italiei 10 septembrie	Marele Premiu al Statelor Unite 8 octombrie
Aintree (S)	Nürburgring (P)	Monza (P)	Watkins Glen (P)
(P) - pistă; (S) - stradă.

Rezultate și clasamente

Marile Premii

Etapa	Mare Premiu	Pole position	Cel mai rapid tur	Pilotul câștigător	Constructorul câștigător
1	Marele Premiu al Principatului Monaco	Stirling Moss	Richie Ginther Stirling Moss	Stirling Moss	Lotus-Climax
2	Marele Premiu al Țărilor de Jos	Phil Hill	Jim Clark	Wolfgang von Trips	Ferrari
3	Marele Premiu al Belgiei	Phil Hill	Richie Ginther	Phil Hill	Ferrari
4	Marele Premiu al Franței	Phil Hill	Phil Hill	Giancarlo Baghetti	Ferrari
5	Marele Premiu al Marii Britanii	Phil Hill	Tony Brooks	Wolfgang von Trips	Ferrari
6	Marele Premiu al Germaniei	Phil Hill	Phil Hill	Stirling Moss	Lotus-Climax
7	Marele Premiu al Italiei	Wolfgang von Trips	Giancarlo Baghetti	Phil Hill	Ferrari
8	Marele Premiu al Statelor Unite	Jack Brabham	Jack Brabham	Innes Ireland	Lotus-Climax

Clasament Campionatul Mondial al Piloților

Pentru informații suplimentare, vezi Lista sistemelor de punctaj ale Campionatului Mondial de Formula 1

Punctele au fost acordate pe o bază de 9–6–4–3–2–1 primilor șase clasați în fiecare cursă.[5][6] Doar cele mai bune cinci rezultate au fost luate în considerare pentru Campionatul Mondial. FIA nu a acordat o clasificare în campionat acelor piloți care nu au obținut puncte.

Poz.	Pilot	MCO	NLD	BEL	FRA	GBR	DEU	ITA	USA	Puncte
1	Phil Hill	(3)	2^P	1^P	9P R	2^P	3P R	1[lower-alpha 2]		34 (38)
2	Wolfgang von Trips	4	1	2	Ab	1	2	Ab^P[lower-alpha 3]		33
3	Stirling Moss	1P R	4	8	Ab	DSC	1	Ab	Ab	21
4	Dan Gurney	5	10	6	2	7	7	2	2	21
5	Richie Ginther	2_R	5	3_R	15	3	8	Ab		16
6	Innes Ireland	NS		Ab	4	10	Ab	Ab	1	12
7	Jim Clark	10	3_R	12	3	Ab	4	Ab	7	11
8	Bruce McLaren	6	12	Ab	5	8	6	3	4	11
9	Giancarlo Baghetti				1	Ab		Ab_R		9
10	Tony Brooks	13	9	13	Ab	9_R	Ab	5	3	6
11	Jack Brabham	Ab	6	Ab	Ab	4	Ab	Ab	AbP R	4
12	John Surtees	11	7	5	Ab	Ab	5	Ab	Ab	4
13	Olivier Gendebien	NSC		4					11	3
14	Jackie Lewis			9	Ab	Ab	9	4		3
15	Jo Bonnier	12	11	7	7	5	Ab	Ab	6	3
16	Graham Hill	Ab	8	Ab	6	Ab	Ab	Ab	5	3
17	Roy Salvadori				8	6	10	6	Ab	2
—	Maurice Trintignant	7		Ab	13		Ab	9		0
—	Carel Godin de Beaufort		14	11	Ab	16	14	7		0
—	Lorenzo Bandini			Ab		12	Ab	8		0
—	Cliff Allison	8		NS						0
—	Roger Penske								8	0
—	Hans Herrmann	9	15				13			0
—	Peter Ryan								9	0
—	Masten Gregory	NSC	NS	10	12	11		Ab	Ab	0
—	Henry Taylor	NSC		NS	10	Ab		11		0
—	Tim Parnell					Ab		10		0
—	Hap Sharp								10	0
—	Tony Maggs					13	11			0
—	Michael May	Ab			11		NS			0
—	Ian Burgess		NS	NS	14	14	12			0
—	Renato Pirocchi							12		0
—	Trevor Taylor		13							0
—	Tony Marsh			NS		Ab	15			0
—	Keith Greene					15				0
—	Gerry Ashmore					Ab	16	Ab		0
—	Wolfgang Seidel			NS		17	Ab	Ab		0
—	Bernard Collomb				Ab		NC			0
—	Lucien Bianchi	NSC		Ab	Ab	Ab				0
—	Willy Mairesse			Ab	Ab		Ab			0
—	Jack Fairman					DSC		Ab		0
—	Giorgio Scarlatti				Ab					0
—	Massimo Natili					Ab				0
—	Ricardo Rodríguez							Ab		0
—	Gaetano Starrabba							Ab		0
—	Nino Vaccarella							Ab		0
—	Roberto Bussinello							Ab		0
—	Brian Naylor							Ab		0
—	Roberto Lippi							Ab		0
—	Jim Hall								Ab	0
—	Lloyd Ruby								Ab	0
—	Walt Hansgen								Ab	0
—	André Pilette							NSC		0
Poz.	Pilot	MCO	NLD	BEL	FRA	GBR	DEU	ITA	USA	Puncte

Legendă
Culoare	Rezultat
Auriu	Câștigător
Argintiu	Locul 2
Bronz	Locul 3
Verde	Alte locuri care punctează
Albastru	Alte locuri
Albastru	Nu s-a clasat, dar a terminat cursa (NC)
Purpuriu	A abandonat cursa (Ab)
Negru	Descalificat (DSC)
Alb	Nu a luat startul (NS)
Roșu	Nu s-a calificat (NSC)
Fără culoare	Retras înainte de calificări (Ret)
	Exclus (EX)
	Nu a participat (celulă goală)
Adnotare	Însemnătate
P	Pole position
R	Cel mai rapid tur
(6)	Rezultatul nu a fost luat în considerare pentru CM
1	A împărțit mașina cu unul sau mai mulți piloți

Clasament Cupa Internațională pentru Constructorii de F1

Punctele au fost acordate pe o bază de 9–6–4–3–2–1 primilor șase clasați în fiecare cursă, dar numai primei mașini care a terminat pentru fiecare constructor.[5][6] Doar cele mai bune cinci rezultate au fost luate în considerare pentru Cupa Internațională.

Poz.	Constructor	MCO	NLD	BEL	FRA	GBR	DEU	ITA	USA	Puncte
1	Ferrari	(2)	1	1	1	1[lower-alpha 4]	(2)	1		40 (52)
2	Lotus-Climax	1	3	8	3	10	1	10	1	32
3	Porsche	5	10	(6)	2	5	7	2	2	22 (23)
4	Cooper-Climax	(6)	(6)	5	5	4	(5)	3	4	14 (18)
5	BRM-Climax	13	8	13	6	9	Ab	5	3	7
—	Cooper-Maserati	7		Ab	13	12	Ab	8		0
—	Gilby-Climax					15				0
—	Ferguson-Climax					DSC				0
—	De Tomaso-OSCA				Ab			Ab		0
—	Lotus-Maserati							Ab		0
—	De Tomaso-Alfa Romeo							Ab		0
—	JBW-Climax							Ab		0
—	Emeryson-Maserati	NSC								0
—	Emeryson-Climax							NSC		0
Poz.	Constructor	MCO	NLD	BEL	FRA	GBR	DEU	ITA	USA	Puncte

Curse non-campionat

Alte 25 de curse care nu au contat pentru Campionatul Mondial al Piloților sau Cupa Internațională pentru Constructorii de F1 au fost organizate pentru mașinile de Formula 1 în timpul sezonului.

Un fundal roz indică o cursă de Formula Intercontinentală^⁠(en)^[traduceți]. Un fundal albastru indică o cursă combinată de Formula 1 și Formula Intercontinentală.

Numele cursei	Circuit	Data	Pilotul câștigător	Constructor
Trofeul Lombank II	Snetterton	26 martie	Jack Brabham	Cooper-Climax
Trofeul Glover IX	Goodwood	3 aprilie	John Surtees	Cooper-Climax
Pau Grand Prix XXI	Pau	3 aprilie	Jim Clark	Lotus-Climax
Cupa Lavant XIII	Goodwood	3 aprilie	Stirling Moss	Cooper-Climax
Marele Premiu de la Bruxelles III	Heysel	9 aprilie	Jack Brabham	Cooper-Climax
Marele Premiu al Vienei II	Aerodromul Aspern	16 aprilie	Stirling Moss	Lotus-Climax
Aintree 200 VI	Aintree	22 aprilie	Jack Brabham	Cooper-Climax
Marele Premiu al Siracuzei XI	Siracuza	25 aprilie	Giancarlo Baghetti	Ferrari
Trofeul Internațional BRDC XIII	Silverstone	6 mai	Stirling Moss	Cooper-Climax
Marele Premiu de la Napoli XIX	Napoli	14 mai	Giancarlo Baghetti	Ferrari
Marele Premiu al Londrei IX	Crystal Palace	22 mai	Roy Salvadori	Cooper-Climax
Trofeul Silver City VI	Brands Hatch	3 iunie	Stirling Moss	Lotus-Climax
Marele Premiu al Imperiului Britanic XXIII	Silverstone	8 iulie	Stirling Moss	Cooper-Climax
Solitude Grand Prix	Solitudering	23 iulie	Innes Ireland	Lotus-Climax
Trofeul Guards	Brands Hatch	7 august	Jack Brabham	Cooper-Climax
Kanonloppet VII	Karlskoga	20 august	Stirling Moss	Lotus-Climax
Marele Premiu al Danemarcei II	Roskilde Ring	26–27 august	Stirling Moss	Lotus-Climax
Marele Premiu al Modenei XV	Modena	3 septembrie	Stirling Moss	Lotus-Climax
Flugplatzrennen III	Aerodromul Zeltweg	17 septembrie	Innes Ireland	Lotus-Climax
Gold Cup VIII	Oulton Park	23 septembrie	Stirling Moss	Ferguson-Climax
Trofeul Lewis-Evans V	Brands Hatch	1 octombrie	Tony Marsh	BRM-Climax
Coppa Italia I	Vallelunga	12 octombrie	Giancarlo Baghetti	Porsche
Rand Grand Prix V	Kyalami	9 decembrie	Jim Clark	Lotus-Climax
Natal Grand Prix I	Westmead	17 decembrie	Jim Clark	Lotus-Climax
Marele Premiu al Africii de Sud VII	East London	26 decembrie	Jim Clark	Lotus-Climax

Note

Emeryson și Ferguson au intrat în campionat doar în calitate de constructori de șasiu.
Phil Hill și-a adjudecat titlul la piloți la Marele Premiu al Italiei, după ce Wolfgang von Trips, singurul pilot care îl mai putea depăși în clasament, a decedat în acea cursă.
Wolfgang von Trips a decedat în urma unui accident suferit în Marele Premiu al Italiei din 1961.
Ferrari și-a adjudecat matematic titlul la constructori la Marele Premiu al Marii Britanii.

Referințe

1974 FIA Yearbook, grey section, page 118
1974 FIA Yearbook, grey section, page 120
1974 FIA Yearbook, grey section, pages 120–121
radnor redivivus (11 ianuarie 2006). „Radnorian: Mrs Louise Bryden-Brown”. Tredelyn.blogspot.com. Accesat în 21 august 2012.
Automobile Year 1961–1962, page 116
Whitelock, Mark (10 august 2006). One and a Half Litre Grand Prix Racing, 1961–65: Low Power, High Tech. pp. 15, 34. ISBN 9781845840167. Accesat în 10 iunie 2015.

This article is issued from Wikipedia. The text is licensed under Creative Commons - Attribution - Sharealike. Additional terms may apply for the media files.

[chassis-4] Emeryson și Ferguson au intrat în campionat doar în calitate de constructori de șasiu.

[8] Phil Hill și-a adjudecat titlul la piloți la Marele Premiu al Italiei, după ce Wolfgang von Trips, singurul pilot care îl mai putea depăși în clasament, a decedat în acea cursă.

[9] Wolfgang von Trips a decedat în urma unui accident suferit în Marele Premiu al Italiei din 1961.

[10] Ferrari și-a adjudecat matematic titlul la constructori la Marele Premiu al Marii Britanii.

[1] 1974 FIA Yearbook, grey section, page 118

[2] 1974 FIA Yearbook, grey section, page 120

[3] 1974 FIA Yearbook, grey section, pages 120–121

[5] radnor redivivus (11 ianuarie 2006). „Radnorian: Mrs Louise Bryden-Brown”. Tredelyn.blogspot.com. Accesat în 21 august 2012.

[AutomobileYear-6] Automobile Year 1961–1962, page 116

[whitelock-7] Whitelock, Mark (10 august 2006). One and a Half Litre Grand Prix Racing, 1961–65: Low Power, High Tech. pp. 15, 34. ISBN 9781845840167. Accesat în 10 iunie 2015.