vârfar

română

Etimologie

Din vârf + sufixul -ar.

Pronunție

  • AFI: /vɨr'far/


Substantiv


Declinarea substantivului
vârfar
n. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ vârfar vârfare
Articulat vârfarul vârfarele
Genitiv-Dativ vârfarului vârfarelor
Vocativ vârfarule vârfarelor
  1. țăpoi cu coada lungă, cu care se poate așeza fânul în vârful stogului.
  2. vârf de munte.


Traduceri

Referințe

Acest articol este emis de la Wiktionary. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.