vântuleț

română

Etimologie

Din vânt + sufixul -uleț.

Pronunție

  • AFI: /vɨn.tu'leʦ/


Substantiv


Declinarea substantivului
vântuleț
n. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ vântuleț vântulețe
Articulat vântulețul vântulețele
Genitiv-Dativ vântulețului vântulețelor
Vocativ vântulețule vântulețelor
  1. diminutiv al lui vânt; vânticel, vântișor, vânturel, vântușor.


Traduceri

Referințe

Acest articol este emis de la Wiktionary. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.