suplica

Vezi și : suplică

română

Etimologie

Din latină, italiană supplicare.

Pronunție

  • AFI: /su.pliˈka/


Verb


Conjugarea verbului
suplica
Infinitiv a suplica
Indicativ prezent
pers. 1 sg.		 suplic
Conjunctiv prezent
pers. 3 sg.		 să suplice
Participiu suplicat
Conjugare I
  1. (v.intranz.) (înv.) a se ruga de cineva cu stăruință și umilință.


Traduceri

Etimologie

Din suplica.

Verb

  1. forma de persoana a III-a singular la imperfect pentru suplica.

Anagrame

Referințe

Acest articol este emis de la Wiktionary. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.