suplică

Vezi și : suplica

română

Etimologie

Din franceză supplique, germană Supplik, italiană supplica.

Pronunție

  • AFI: /suˈpli.kə/


Substantiv


Declinarea substantivului
suplică
f. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ suplică suplici
Articulat suplica suplicile
Genitiv-Dativ suplicii suplicilor
Vocativ suplică suplicilor
  1. (înv.) cerere, jalbă, plângere.


Traduceri

Etimologie

Din suplica.

Pronunție

  • AFI: /suˈpli.kə/
  • AFI: /su.pliˈkə/ (forma de perfect simplu)


Verb

  1. forma de persoana a III-a singular la prezent pentru suplica.
  2. forma de persoana a III-a plural la prezent pentru suplica.
  3. forma de persoana a III-a singular la perfect simplu pentru suplica.
  4. forma de persoana a II-a singular la imperativ pentru suplica.

Anagrame

Referințe

Acest articol este emis de la Wiktionary. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.