punctator

română

Etimologie

Din a puncta + sufixul -tor.

Pronunție

  • AFI: /punk.ta'tor/


Substantiv


Declinarea substantivului
punctator
n. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ punctator punctatoare
Articulat punctatorul punctatoarele
Genitiv-Dativ punctatorului punctatoarelor
Vocativ punctatorule punctatoarelor
  1. unealtă de oțel cu vârf conic ascuțit, cu ajutorul căreia se trasează (prin lovirea cu ciocanul) pe diverse piese metalice reperele unei perforații ulterioare.


Traduceri

Referințe

Acest articol este emis de la Wiktionary. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.