procurator

română

Etimologie

Din franceză procurateur < latină procurator, procuratoris.

Pronunție

  • AFI: /pro.ku.ra'tor/


Substantiv


Declinarea substantivului
procurator
m. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ procurator procuratori
Articulat procuratorul procuratorii
Genitiv-Dativ procuratorului procuratorilor
Vocativ procuratorule procuratorilor
  1. magistrat roman, ales de obicei dintre liberți, însărcinat cu strângerea dărilor și cu conducerea provinciilor imperiale.
  2. înalt demnitar în republicile Veneției și Genovei, în evul mediu.
  3. persoană care acționează în numele cuiva, pe baza unei procuri; mandatar.


Traduceri

Referințe

Acest articol este emis de la Wiktionary. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.