obiecta

română

Etimologie

Din obiecție.

Pronunție

  • AFI: /o.bjekˈta/


Verb


Conjugarea verbului
obiecta
Infinitiv a obiecta
Indicativ prezent
pers. 1 sg.		 obiectez
Conjunctiv prezent
pers. 3 sg.		 să obiecteze
Participiu obiectat
Conjugare I
  1. (v.tranz.) a face o obiecție; a arăta argumentele pentru care se contestă ceea ce susține altcineva; a contesta, a invoca motive, a găsi pricină.


Traduceri

Anagrame

Referințe

Acest articol este emis de la Wiktionary. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.