mazăre
română
Etimologie
Origine necunoscută.
S-a identificat cu dacicul μοζουλα (mozoula) menționat de Dioscorides (Hasdeu, Col. lui Traian, 1877, 522; Tocilescu, Dacia înainte de romani, București, 1880, 569; Philippide, II, 720; Capidan, Raporturile, 537; Weigand, BA, III, 236); dar, pe de o parte, acest nume desemnează cimbrul, a cărui asemănare cu mazărea nu este convingătoare; și, pe de altă parte, Jokl, Litteris, IV, 200, cf. Sandfeld 95, a demonstrat că trebuie să se citească μιζουλα (mizoula).
S-a presupus un tracic *mazala (Pascu, I, 190) sau *mazela (Diculescu 207); o sursă anterioară indoeuropeană (Lahovary 123 și 336).
În fine, derivarea din turcă (persană) maş nu pare posibilă fonetic (Roesler 598). Legătura cuvântului român cu albaneză modhullë („mazăre”) (Meyer 284; Tiktin; Rosetti, II, 119) pare evidentă, dar nu lămurește mult originea cuvântului (derivarea română din albaneză nu e posibilă; mai sigur este că ambele cuvinte conduc la o sursă comună).
Ar putea fi vorba de un cuvânt balcanic, din aceeași familie cu slavă zrŭnu, zerno („boabă”), lituaniană žirnis („mazăre”); dar trebuie stabilită mai întâi originea plantei și a cultivării ei.
Pronunție
- AFI: /'ma.zə.re/
Substantiv
| Declinarea substantivului mazăre | ||
| f. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | mazăre | invariabil |
| Articulat | mazărea | invariabil |
| Genitiv-Dativ | mazărei, mazării | invariabil |
| Vocativ | mazăre, mazăreo | invariabil |
- (bot.) (Pisum sativum) plantă erbacee de cultură, din familia leguminoaselor, cu flori albe sau trandafirii și cu semințe sferice, comestibile, închise în păstăi.
- (p.restr.) păstăile (cu semințe) sau semințele comestibile ale acestei plante; (p.ext.) mâncare pregătită din aceste semințe.
Cuvinte derivate
Cuvinte compuse
- mazăre-de-câmp
- mazăre-pădureață
- mazăre sălbatică
Vezi și
Traduceri
|
|