marmora

română

Etimologie

Din marmoră (după franceză marbre).

Pronunție

  • AFI: /mar.mo'ra/


Verb


Conjugarea verbului
marmora
Infinitiv a marmora
Indicativ prezent
pers. 1 sg.		 marmorez
Conjunctiv prezent
pers. 3 sg.		 să marmoreze
Participiu marmorat
Conjugare I
  1. (v.tranz.) a da aspect de marmură hârtiei, lemnului etc. prin anumite procedee tehnice.

Cuvinte derivate


Traduceri

Referințe

Acest articol este emis de la Wiktionary. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.