mântuitor

română

Etimologie

Din a (se) mântui + sufixul -tor.

Pronunție

  • AFI: /mɨn.tu.i'tor/


Adjectiv


Declinarea adjectivului
mântuitor
Singular Plural
Masculin mântuitor mântuitori
Feminin mântuitoare mântuitoare
Neutru mântuitor mântuitoare
  1. (adesea substantivat) care mântuie, salvează.
  2. (rar) care mântuie, care vindecă; tămăduitor.
  3. (în limbaj bisericesc) care mântuie, izbăvește (de păcate); izbăvitor.


Traduceri

Referințe

Acest articol este emis de la Wiktionary. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.