jurător

română

Etimologie

Din a jura + sufixul -ător.

Pronunție

  • AFI: /ʒu.rə'tor/


Substantiv


Declinarea substantivului
jurător
m. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ jurător jurători
Articulat jurătorul jurătorii
Genitiv-Dativ jurătorului jurătorilor
Vocativ jurătorule jurătorilor
  1. (înv. și pop.) persoană care jură în calitate de martor în fața unei instanțe judiciare.

Cuvinte derivate


Traduceri

Referințe

Acest articol este emis de la Wiktionary. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.