duium

română

Etimologie

Din turcă doyum.

Pronunție

  • AFI: /duˈjum/


Substantiv


Declinarea substantivului
duium
n. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ duium duiumuri
Articulat duiumul duiumurile
Genitiv-Dativ duiumului duiumurilor
Vocativ duiumule duiumurilor
  1. mulțime, grămadă, gloată, droaie (de ființe, obiecte, întâmplări etc.).

Locuțiuni


Traduceri

Referințe

Acest articol este emis de la Wiktionary. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.