delict
română
Etimologie
Din latină delictum. Confer franceză délit.
Pronunție
- AFI: /deˈlikt/
Substantiv
| Declinarea substantivului delict | ||
| n. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | delict | delicte |
| Articulat | delictul | delictele |
| Genitiv-Dativ | delictului | delictelor |
| Vocativ | delictule | delictelor |
- fapt nepermis de legea penală; infracțiune de mai mică gravitate, care se sancționează cu amendă penală sau cu închisoare corecțională.
Traduceri
Traduceri
Referințe
- DEX '98 via DEX online
Acest articol este emis de la Wiktionary. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.