deșteptăciune

română

Etimologie

Din deștept + sufixul -ăciune.

Pronunție

  • AFI: /deʃ.tep.tə'ʧju.ne/


Substantiv


Declinarea substantivului
deșteptăciune
f. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ deșteptăciune invariabil
Articulat deșteptăciunea invariabil
Genitiv-Dativ deșteptăciunii invariabil
Vocativ deșteptăciune invariabil
  1. însușirea de a fi deștept; inteligență.
  2. (adesea ir.) faptă sau vorbă de om deștept.


Traduceri

Referințe

Acest articol este emis de la Wiktionary. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.