cuvântare

română

Etimologie

Din a cuvânta.

Pronunție

  • AFI: /ku.vɨnˈta.re/


Substantiv


Declinarea substantivului
cuvântare
f. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ cuvântare cuvântări
Articulat cuvântarea cuvântările
Genitiv-Dativ cuvântării cuvântărilor
Vocativ cuvântare cuvântărilor
  1. acțiunea de a cuvânta și rezultatul ei; vorbire în public desfășurată cu oarecare solemnitate; discurs.

Cuvinte derivate


Traduceri

Referințe

Acest articol este emis de la Wiktionary. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.