cuticulă

română

Etimologie

Din franceză cuticule < latină cuticula.

Pronunție

  • AFI: /ku'ti.ku.lə/


Substantiv


Declinarea substantivului
cuticulă
f. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ cuticulă cuticule
Articulat cuticula cuticulele
Genitiv-Dativ cuticulei cuticulelor
Vocativ cuticulă cuticulelor
  1. strat subțire și rezistent care acoperă și protejează suprafața unei celule epiteliale.
    Cuticulă dentară.
  2. partea superficială, chitinoasă a tegumentului la artropode, servind drept schelet extern.
  3. strat ceros la suprafața fructelor, a frunzelor și a tulpinilor tinere.


Traduceri

Anagrame

Referințe

Acest articol este emis de la Wiktionary. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.