curm
română
Etimologie
Din neogreacă κορμός (kormós, „trunchi”), probabil cu semantismul primitiv („bont”, sau „capăt de sfoară”, confer Laurian; Meyer, Alb. St., IV, 72; Giuglea, Dacor., III, 620; Diculescu, Elementele, 459; Rosetti, II, 67; DAR); confer albaneză kurm (după DAR, albaneză este etimon al cuvântului român), calabreză kurmu („trunchi”) (Rohlfs, EWUG, 1086), arabă qurma, de unde saniolă corma.
Pronunție
- AFI: /kurm/
Substantiv
| Declinarea substantivului curm | ||
| n. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | curm | curmuri |
| Articulat | curmul | curmurile |
| Genitiv-Dativ | curmului | curmurilor |
| Vocativ | curmule | curmurilor |
- (reg.) curmei.
Cuvinte derivate
Traduceri
Traduceri
Referințe
- DEX '98 via DEX online
Acest articol este emis de la Wiktionary. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.