complăcea

română

Variante

Etimologie

Din con- + a plăcea (după franceză complaire).

Pronunție

  • AFI: /kom.pləˈʧe̯a/


Verb


Conjugarea verbului
(se) complăcea
Infinitiv a (se) complăcea
Indicativ prezent
pers. 1 sg.		 (mă) complac
Conjunctiv prezent
pers. 3 sg.		 să (se) complacă
Participiu complăcut
Conjugare II
  1. (v.refl.) a găsi o mulțumire completă în ceva; (peior.) a se mulțumi cu o anumită situație fără a încerca să o depășească.

Cuvinte derivate


Traduceri

Referințe

Acest articol este emis de la Wiktionary. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.