chibrit

română

Etimologie

Din turcă kibrit („sulf”). Cuvânt de origine arabă sau persană.

Invenția datează aproximativ din 1830; prima fabrică română din 1879 (din 1886, monopol de Stat). Însă cuvântul circula înainte, la începutul sec. XIX, ca turcism, cu accepția „ardoare, mânie”.

Pronunție

  • AFI: /kiˈbrit/


Substantiv


Declinarea substantivului
chibrit
n. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ chibrit chibrituri
Articulat chibritul chibriturile
Genitiv-Dativ chibritului chibriturilor
Vocativ ' '
  1. bețișor de lemn având la un capăt o gămălie din material ușor inflamabil, care se aprinde prin frecare, folosit pentru a face focul, a aprinde țigara etc.; p. ext. cutie care conține asemenea bețișoare.
    A aprins un chibrit.
  2. (fam.) (șc.) nota unu.

Sinonime

  • 1: (reg.) bâticel, cătrăniță, chindercă, focălină, focăriță, ghiufă, mașină, scăpărătoare, (Transilv.) aprinjoară, aprinzătoare, (prin Transilv.) bâtuță, (Ban.) feștilă, (prin Transilv.) foacăle (pl.), (Transilv.) lemnuș, lemnuț, (prin Transilv.) măcăuț, (Transilv.) păiuț, (prin Transilv.) piruște (pl.), (prin sud-vestul Transilv.) prislugă, (prin Transilv. și Ban.) pucioase (pl.), (Transilv.) raipelț, (prin Transilv.) schindoarță (prin Maram. și Transilv.) silitră, (prin Bucov.) sârnic, (prin Transilv.) stircă, (Transilv. și Maram.) șfebelă

Cuvinte derivate

Cuvinte apropiate


Traduceri

Referințe

Acest articol este emis de la Wiktionary. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.