caraulă

română

Etimologie

Din turcă karaul (Roesler 595; Șeineanu, II, 89; Meyer 177; Lokotsch 1078; Ronzevalle 138); confer neogreacă καραούλι (karaúli), albaneză karaujl, bulgară караул (karaul), sârbo-croată karaula.

Pronunție

  • AFI: /ka.raˈu.lə/


Substantiv


Declinarea substantivului
caraulă
f. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ caraulă caraule
Articulat caraula caraulele
Genitiv-Dativ caraulei caraulelor
Vocativ caraulă caraulelor
  1. pază, gardă, strajă.
  2. om care face de pază; santinelă, caraulaș.

Cuvinte derivate


Traduceri

Referințe

Acest articol este emis de la Wiktionary. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.