abjura

română

Etimologie

Din franceză abjurer < latină abiurare.

Pronunție

AFI: /ab.ʒu'ra/

Verb

Conjugarea verbului abjura
Infinitiv	a abjura
Indicativ prezent pers. 1 sg.	abjur
Conjunctiv prezent pers. 3 sg.	să abjure
Participiu	abjurat
Conjugare	I

(v.tranz.) a renega public o credință religioasă, o doctrină, o părere etc.
El abjură în biserică mâine.

Sinonime

se lepăda, renega

Cuvinte derivate

abjurare
abjurat
abjurator

Traduceri

a renega o credință

afrikaans: afsweer (Afrikaans)
engleză: abjure (English)
esperanto: abĵuri (Esperanto)
franceză: abjurer (français)
galiciană: abxurar (galego)

germană: abschwören (Deutsch)
latină: abiurare (Latina)
neerlandeză: afzweren (Nederlands)
portugheză: renunciar (português), abjurar (português)
spaniolă: abjurar (español)

Referințe

DEX online

Acest articol este emis de la Wiktionary. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.