învinuire

română

Etimologie

Din a (se) învinui.

Pronunție

  • AFI: /ɨn.vi.nu'i.re/


Substantiv


Declinarea substantivului
învinuire
f. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ învinuire învinuiri
Articulat învinuirea învinuirile
Genitiv-Dativ învinuirii învinuirilor
Vocativ învinuire învinuirilor
  1. acțiunea de a (se) învinui și rezultatul ei; învinovățire, acuzare, acuzație, inculpare.
  2. vină; culpă.


Traduceri

Referințe

Acest articol este emis de la Wiktionary. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.