însoțire
română
Etimologie
Din a însoți.
Pronunție
- AFI: /ɨn.so'ʦi.re/
Substantiv
| Declinarea substantivului însoțire | ||
| f. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | însoțire | însoțiri |
| Articulat | însoțirea | însoțirile |
| Genitiv-Dativ | însoțirii | însoțirilor |
| Vocativ | însoțire | însoțirilor |
- acțiunea de a (se) însoți; întovărășire, însoțit.
- (pop.) căsătorie; cununie; nuntă.
- împerechere.
Traduceri
Traduceri
Referințe
- DEX '98 via DEX online
Acest articol este emis de la Wiktionary. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.