încheietură

română

Etimologie

Din încheiat + sufixul -ură.

Pronunție

  • AFI: /ɨn.ke.je'tu.rə/


Substantiv


Declinarea substantivului
încheietură
f. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ încheietură încheieturi
Articulat încheietura încheieturile
Genitiv-Dativ încheieturii încheieturilor
Vocativ încheietură încheieturilor
  1. îmbinare (mobilă) a capetelor oaselor; articulație.
  2. parte a corpului situată în dreptul unei articulații.
  3. loc unde se îmbină două sau mai multe obiecte sau părțile unui obiect, ale unei construcții etc.


Traduceri

Anagrame

Referințe

Acest articol este emis de la Wiktionary. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.