îmbuca

română

Etimologie

Din latină * imbuccare (< bucca „gură”).

Pronunție

  • AFI: /ɨm.buˈka/


Verb


Conjugarea verbului
îmbuca
Infinitiv a îmbuca
Indicativ prezent
pers. 1 sg.		 îmbuc
Conjunctiv prezent
pers. 3 sg.		 să îmbuce
Participiu îmbucat
Conjugare I
  1. (v.tranz.) a vârî în gură ceva de mâncare; a mânca (în pripă, ce se nimerește); a înghiți ceva dintr-o dată.
  2. (v.refl.) (despre piese) a intra cu un capăt în altă piesă; a se împreuna, a se uni.

Cuvinte derivate


Traduceri

Anagrame

Referințe

Acest articol este emis de la Wiktionary. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.