Rondelul rozelor din Cișmegi
De flăcări, de aur, pembe, argintate,
Nebună orgie de roze oriunde,
De bolți agățate, pe ziduri urcate,
Și printre frunzișuri de pomi ce le-ascunde.
Pe ritmuri persane în strofe-așezate,
Melodic, coloarea, coloarei răspunde... --
De flăcări, de aur, pembe, argintate,
Nebună orgie de roze oriunde.
Un neamț a fost magul grădinii uitate.
Răpit fu de visul cu tainice unde,
Și dându-le viață ce-n suflet pătrunde,
Lăsatu-le-a-n urmă, în roze-nchegate,
De flăcări, de aur, pembe, argintate.
Acest articol este emis de la Wikisource. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.