Lui Cetalo Pol

Străvezie palpitare de noblețe sufletească,
Scump copil furat de moarte printr-un gest fermecător,
Barca soartei, când te duse peste granița lumească,
A schimbat pe-nvinsul jalnic în măreț învingător.

Liliac cu flori anemici, veștejit în primăvară,
Chipul tău îmi rezâmbește ș-ale vieții tale zori,
De cum Mai reînviază cu blândețea lui solară
În potirele timide ale fragedelor flori.

Ți-a fost crudă întruparea, și ai plâns cât nu se poate, --
N-ai știut nici chiar simțirea ce în mine-ai deșteptat, --
Însă cel puțin mormântul te-a scăpat acum de toate,
Și-a lui pace te păstrează liniștit și mângâiat.